Vânzătorii volanţi ai Gazetei de Sud, aflaţi şi aşa la limita subzistenţei, sunt amendaţi aproape zilnic de Poliţia Locală, fie pentru că trec prin locuri nepermise, fie pentru că practică vânzarea stradală fără autorizaţie emisă de Primăria Craiova. 20 de vânzători volanţi, dintre care pentru 16 aceasta este singura sursă de venit, au primit cel puţin 14 astfel de amenzi în ultima lună.
Poliţia Locală Craiova a început să taie în carne vie, se pare, la ordinele Primăriei Craiova, deranjată de anumite articole apărute în Gazeta de Sud. Ura primarului atinge, din păcate, exact oamenii care trăiesc din banii făcuţi de pe urma vânzării de ziare şi care chiar nu au altă alternativă. Ei îşi întreţin familiile din aceşti bani şi fac o muncă cinstită. Mulţi dintre ei nici nu ar putea fi acceptaţi la alt loc de muncă pentru că fac parte din categorii defavorizate. Pentru ei, vânzarea de ziare a devenit viaţa lor.
Amenzi fără plata
în 48 de ore
„Surse care doresc să-şi păstreze anonimatul zic că e ordinul primarului Craiovei. Pe străzile oraşului nostru se joacă un Festival «Caragiale», coana Olguţa zice «umflă-l», iar Poliţia Locală execută. Vrând să lovească ziarul, loveşte în nişte oameni pentru care aceasta este singura sursă de venit. În loc să creeze 20.000 de locuri de muncă, desfiinţează 20. Nu vom cosmetiza adevărul, nici măcar pentru plăcerea unei doamne“, a declarat directorul Gazetei de Sud, Adrian Voinea.
Procesele-verbale întocmite de Poliţia Locală la faţa locului invocă faptul că vânzătorii volanţi ocupă partea carosabilă, „împiedicând circulaţia autovehiculelor aflate în trafic la culoarea verde a semaforului electric“ sau că vând ziare în intersecţii fără să deţină autorizaţie legală. Pentru unele dintre aceste sancţini, vânzătorilor volanţi li s-a dat posibilitatea de a le achita în 48 de ore la jumătatea sumei,