Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până în 24 septembrie: Înscrieri pentru căminele de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Peste 800 de locuri disponibile

Publicat in Alba24, luni 2 septembrie 2013 ·

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pune la dispoziție anul acesta un număr de 840 de locuri în căminele studențești. Înscrierile au început în data de 30 iulie şi se vor finaliza în 24 septembrie. Cei care doresc să ocupe un loc în cămin se pot înscrie online. Studenţii vor fi repartizaţi în funcţie de media de admitere sau media din anului anterior, respectiv distanţa faţă de localitatea de domiciliu, care trebuie să fie de minim 20 de km.

Ierarhizarea studenţilor se face în limita locurilor disponibile, în funcţie de două criterii aplicate în următoarea ordine de prioritate: media anului precedent (sau media de admitere pentru studenţii anului I) şi opţiunile studenţilor (căminul 1, 2, 3, 4), în ordinea în care au fost menţionate în formularul de înscriere la cazare.

În data de 25 septembrie se vor verifica mediile studentilor. În data de 26 septembrie dupa ora 16,00, se vor afișa listele cu cei care primesc aprobare pentru a fi cazați iar în perioada 27 – 29 septembrie, între orele 8 – 18 tinerii își vor lua în primire camerele.

Redistribuirea locurilor rămase se va face în perioada 1 octombrie 2012.

Din numărul total de 840 de locuri, 10% vor fi puse la dispoziţie următoarelor categorii de studenţi: cei orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din centre de plasament sau plasament familial; studenţii străini bursieri ai statului român; studenţii ai căror părinţi beneficiază de prevederile Legii 42 din 1990 republicată care dovedesc cu certificatul eliberat de comisia pentru aplicarea acestei legi, că unul dintre părinţi a dobândit calitatea de “luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989″ sau de “Erou martir” cu una dintre menţiunile: rănit, reţinut, rănit şi reţinut,remarcat prin fapte deosebite; studenţii români de la cursurile de zi finanţaţi de la buget pe baza rezultatelor obţinute în activitatea de cerce

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°