Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta susţine referendumul pentru Roşia Montană: "Cred că-i o idee foarte bună"

Publicat in Gandul, luni 2 septembrie 2013 ·

Varianta avansată de preşedintele Traian Băsescu, convocarea unui referendum în 2014 simultan cu europarlamentarele pe subiectul exploatării de aur de la Roşia Montană este susţinută şi de premierul Victor Ponta. "Dacă preşedintele consideră util să declanşeze un referendum, cred că-i o idee foarte bună", a comentat Ponta după şedinţa conducerii USL, venind, împreună cu Crin Antonescu şi cu o altă idee - instituirea unei comisii parlamentare speciale care să dezbată subiectul.

Soluţia USL a fost justificată public ca o modalitate de a răsounde protestatarilor din Piaţa Universităţii care să îşi poată exprima astfel opţiunile în faţa parlamentarilor care îi reprezintă.

Anunţul oficial a fost făcut de ANtonescu. "Va trebui constituită o comisie care să se dedice acestui proiect, pentru ca oamenii să se exprime", a spus liderul PNL. În legătură cu propria opţiune de vot, Antonescu a rămas în continuare evaziv. „Nu sunt în posesia tuturor datelor şi a tuturor argumentelor pro sau contra. Nu aveţi însă nicio grijă. Chiar dacă se va opta pentru un vot secret, eu personal, de câte ori nu este vorba de votul pentru o persoană, sunt pentru votul deschis în sensul asumării responsabilităţii de către orice parlamentar şi de către orice partid parlamentar a unei decizii sau alta, eu sunt pentru votul deschis. Chiar dacă ajungem să zicem la un vot secret, dintr-un motiv, sau altul am sa vă spun ce am votat şi care este poziţia Partidului Naţional Liberal”, a amânat preşedintele Senatului momentul asumării unei poziţii.

Ponta pe de altă parte se declară în continuare decis să voteze "ca deputat" împotriva proiectului pe care l-a iniţiat "ca prim-ministru". Chiar şi în aceste condiţii, enumerând principiile proiectului, Ponta s-a erijat mai degrabă în susţinător decât în adversar. "Noi nu am adoptat acelaşi proiect care exista până în 2011. Guvernul actual a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 28 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°