* Bogdan Baloşan a cerut AGA la bursa sibiană
* BVB dă semne că renunţă la derivate
Reprezentanţii BVB şi Sibex s-au întâlnit, ieri, cu o echipă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară să discute despre obligativitatea ca, începând cu 15 septembrie, decontarea produselor derivate să fie făcută prin Contrapărţi Centrale autorizate conform directivei europene EMIR.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care ASF a emis, pe 27 august, regulamentul privind autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale.
Dacă Ludwik Sobolewski, CEO-ul Bursei de Valori Bucureşti, a lăsat să se înţeleagă că BVB poate trăi şi fără derivate, potrivit unor surse din piaţă, Sibex trebuie să găsească, rapid, o soluţie pentru CCP.
Pe pagina de internet a BVB, la secţiunea dedicată produselor futures, toate contractele afişate au scadenţe anul acesta, pentru anul viitor nefiind la tranzacţionare niciun contract, ceea ce denotă intenţiile Bursei bucureştene.
La Sibex, care depinde exclusiv de derivate, doi acţionari (Bogdan Baloşan, care are 4,99% din acţiuni şi Super Gold Invest, cu 0,788%) au cerut convocarea acţionarilor ca să le fie prezentat un raport privind stadiul proiectului CCP.
Bogdan Baloşan doreşte un raport al Consiliului Sibex privind stadiul implementării deciziei acţionarilor, din 12 aprilie, de aprobare a strategiei Consiliului de Administraţie cu privire la înfiinţarea Contrapărţii Centrale, inclusiv strategii alternative în concordanţă şi în termenul impus de Regulamentul (UE) nr. 648/2012 (EMIR) al Parlamentului European, respectiv varianta B din materialul prezentat.
În aprilie, acţionarii Sibex şi-au dat acordul ca bursa să discute cu CCP-uri străine, pe lângă intenţia creării unei instituţii locale.
Cele două burse locale nu au reuşit, din lipsă de cvorum, să ţină Adunările Generale care să aprobe demararea unui