Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2 al Capitalei. Mai mult, potăile l-au muşcat şi pe fratele mai mare al acestuia, în vârstă de şase ani. Ştirea a reaprins dezbaterile despre problema câinilor maidanezi şi despre „iubitorii de animale”, care le furnizează hrană. Mi-a fugit gândul la aceşti scrântiţi care cred că, dacă hrănesc maidanezii, fac un lucru bun şi se duc în Rai. În plus, mai sar şi la gâtul sărmanilor hingheri, atunci când aleargă patrupedele prin cartierele Slatinei. În scara blocului în care am copilărit aveam mulţi nebuni din ăştia, unii încă mai stau pe acolo şi continuă să contribuie nestingheriţi la înmulţirea maidanezilor.

Valvorica era o căţea cu blană şatenă care îşi făcea veacul prin cartier, prin spatele blocului, pe la garajele proaspăt construite în zonă. După o serie de copulaţii cu javrele masculine, Valvorica a rămas grea, spre bucuria vecinei de la parter şi a celei de la etajul doi, două nebune care le cărau apă şi mâncare maidanezilor ce îngroziseră cartierul. Noaptea, trebuia să ai mare curaj să treci prin zonă. Haitele de câini te urmăreau întocmai ca strămoşii lor lupi.

Revenind la firul nostru epic, Valvorica a fost mutată pe scara de bloc, la etajul doi, într-o cutie de carton, ca să poată da naştere, în condiţii optime, puilor vii. Şi fătă Valvorica. După acest eveniment fericit în familia ei de câine, dar şi pentru nebunii care o urcaseră la etajul doi al unui bloc, căţeaua nu mai era aşa de prietenoasă. Nu prea puteai trece pe lângă ea, pe scara îngustă a blocului comunist. Mai de voie, mai de nevoie, tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, te apucai să escaladezi balustrada, dacă te numărai printre nefericiţii care aveau locuinţele la etajele de mai sus.

Mama şi tata se învoiau cu rândul de la serv