Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluburile din Liga a II-a nu mai vor ca meciurile lor să fie listate la casele de pariuri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 2 septembrie 2013 ·

Cluburile din Liga a II-a au boicotat, astăzi, seminarul organizat de FRF şi AFAN, având ca temă combaterea meciurilor trucate, pentru că nu mai doresc ca partidele echipelor lor să fie listate la casele de pariuri, a declarat preşedintele grupării Dunărea Galaţi, Auraş Braşoveanu, informează Mediafax. "Lipsa reprezentaţilor din Liga a II-a este un boicot faţă de modul în care înţelege patronatul caselor de pariuri să colaboreze cu respectivele grupări sportive. Este o problemă foarte importantă. S-a încercat un dialog chiar şi pe 5 august, dar a fost refuzat de către reprezentantul caselor de pariuri. Şi cluburile au drepturile lor. Cluburile se simt sub presiune din cauza faptului că sunt listate la casele de pariuri. Cluburile preferă să nu mai fie listate la pariuri pentru a nu mai fi o presiune în plus. Se numesc drepturi de autor", a declarat Braşoveanu, singrul oficial din L2 prezent la seminarul "Don't fix it", organizat de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, în colaborare cu FRF şi Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a ţinut însă să-i precizeze lui Braşoveanu, care este reprezentantului Ligii a II-a în Comitetul Executiv al FRF, că forul de la Casa Fotbalului este organizatorul competiţiei, fiind cel care poate negocia cu casele de pariuri. "Nu dumneavoastră organizaţi, federaţia organizează. Dumneavoastră vă afiliaţi, dacă vreţi să participaţi, bine, dacă nu vreţi, foarte bine, mergeţi ca Mititelu. Noi suntem organizatorii, dumneavoastră doar participaţi la competiţie", i-a transmis Sandu lui Braşoveanu.

Potrivit unor surse din cadrul unei grupări din eşalonul secund, reprezentanţii cluburilor din Liga a II-a vor să se constituie parte civilă şi să acţioneze în instanţă casele de pariuri în cazul în care vor mai lista meciuri din această divizie. Conducătorii ac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 38 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°