IAȘI. Un individ acuzat că și-a agresat vecina va trebui să dea ochii cu judecătorii.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Constantin Stratulat (54 de ani), pentru vătămare corporală gravă. Potrivit anchetatorilor, pe 24 septembrie 2012, individul i-a rupt mâna vecinei sale de 55 de ani, Elena O. În ace zi, lucrători din cadrul firmei E.ON au curățat vegetația de pe strada Mănăstirii. Femeia, care locuiește în zonă, i-a întrebat pe cei de la E.ON dacă poate strânge crengile tăiate de pe stradă, iar aceștia și-au dat acordul.
Procurorii au precizat că, fără vreun motiv anume, Stratulat a pus mâna pe o creangă, s-a îndreptat către vecina sa și i-a aplicat acesteia o lovitură peste mână, după care a plecat. Femeia a ajuns la spital, iar doctorii au constatat că aceasta avea mâna fracturată și au precizat că victima a avut nevoie de 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
Conflictul dintre cei doi vecini este unul mai vechi. Oamenii legii au menționat că totul a început în urmă cu aproximativ patru ani, la câteva luni după decesul soțului femeii, când Stratulat i-ar fi reproșat acesteia că ar fi venit cu un alt bărbat acasă.
„Învinuitul a negat comiterea faptei, susținând că, în ziua respectivă, se afla în localitatea Tansa, la locuința socrilor săi, la cules de vie. Acesta a adăugat că partea vătămată ar avea afecțiuni psihice. El a fost supus unui test poligraf și experții au constatat că a avut comportament simulat“, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prim-procurorul adjunct Irina Perjoiu. Anchetatorii au afirmat că un vecin al celor doi a văzut întreaga scenă și că a contrazis varianta lui Stratulat.
IAȘI. Un individ acuzat că și-a agresat vecina va trebui să dea ochii cu judecătorii.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Constantin Stratulat (54 de ani), pentru vătămare corporală gravă. Potrivit