Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Vosganian: Este pentru prima dată în 20 de ani când Parchetul se sesizează în legătură cu un caz de oportunitate politică

Publicat in Antena 3, luni 2 septembrie 2013 ·

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a respins luni acuzaţia de subminare a economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de la Romgaz către SC Interagro, arătând că în 2008 compania de stat a înregistrat o creştere a profitului cu 8% faţă de 2007.

"Am ales să fac această conferinţă de presă aici, pentru că acest caz nu este unul de corupţie. Dacă ar fi fost un caz de corupţie nu aş fi ales sediul PNL, pentru că ţin la demnitatea acestui partid. Este pentru prima dată în 20 de ani când Parchetul se sesizează în legătură cu un caz de oportunitate politică.

Parchetul sugerează că unele măsuri pe care le-am luat în calitate de ministru al Finanţelor în 2008 au dus la pierderi pentru economia naţională, în speţă pentru Romgaz", a spus Vosganian, luni, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Totodată, vicepreşedintele liberal Varujan Vosganian a declarat că acuzaţia de subminare a economiei naţionale la adresa sa, formulată de procurorii DIICOT, urmăreşte prelungirea "confuziei politice" şi continuarea unui atac asupra PNL.

"Nu e vorba de nicio infracţiune şi de nicio subminare a economiei naţionale. Calculele arată că, dacă nu măream cu câteva procente acele facilităţi, exista riscul ca acele întreprinderi să se oprească cu totul sau parţial. (...) Pagubele pentru economia naţională ar fi fost mult mai mari (...). Cu alte cuvinte, este un gest de a prelungi o confuzie politică, de a continua atacul asupra PNL, pentru că efectul acuzării domnului Videanu şi al acuzării mele este cu totul disproporţionat", a afirmat Vosganian.

El a precizat că 2008 a fost unul foarte bun pentru Romgaz, înregistrând o creştere a profitului cu 8% faţă de anul precedent.

"Ideea că măsurile luate au dus la pierderi în perioada în care eram ministru al E

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 11 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 11 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 6 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 7 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 10 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 6 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Vremea

București
acum

21°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°