Mare specie şi curioasă omul ăsta politic din care se trag mai toţi candidaţii. Să fie integru, dar să aibă ceva avere, să nu fie tentat; să aibă carismă, dar să nu fie prea arătos, că nu-l mai ascultă nimeni; să fie popular, dar să aibă şi ţinută, nu să se tăvălească prin târguri cu fitecine; să fie bine îmbrăcat, dar nici prea scump, că-i opulenţă şi aroganţă; să fie tânăr, dar să aibă experienţa seniorilor.
Pe scurt, nici călare, nici pe jos...
În toată căutarea mea febrilă, m-am trezit într-o zi, la televizor, cu un potenţial candidat perfect: un neurochirurg, Ben Carson, un american care a creat ceva vâzoleală pe la el pe-acasă, ba într-atâta încât se vorbeşte despre el ca potenţial succesor al preşedintelui Barak Obama.
Trecând în registrul serios, am toată stima pentru povestea de viaţă a personajului: un copil cu probleme mari la învăţătură în şcoala primară, cu probleme de atitudine mai mult sau mai puţin aşteptate într-un gheto american, care ajunge poate cel mai strălucit neurochirurg al Americii, pentru că mama lui, analfabetă, l-a obligat să se ducă la bibliotecă. Mesajul lui este îndreptat către domeniile durerose pentru noi toţi: educaţie şi sănătate. O poveste de viaţă uluitoare, o voinţă infinită şi un discurs impecabil au generat ceea ce unii analişti numesc "Revoluţia Carson".
Mai aproape, în Italia, Beppe Grillo, un comedian renumit, cu un discurs bun, vesel şi antisistem, şi-a facut un partid, numit, cum altfel?, "Mişcarea de cinci stele". El a reusit cu, 25 de procente obţinute în alegerile din acest an, să fie primul partid al Italiei şi să menţină ţara într-un blocaj politic de proporţii, prin refuzul negocierilor.
Partidul lui Grillo a crescut foarte mult în ultimele săptămâni de campanie, cu o platformă care a amestecat atacurile împotriva corupţiei cu politicile privind energia verde. A identi
