Cu ce preferaţi să încep, cu Simona Halep sau cu Pandurii? În regulă, am înţeles, cu Steaua... (aici, dacă aş scrie la unul dintre ziarele dedicate, cei de la tehno ar băga emoticonul cu faţa zâmbăreaţă). Grupa din care face parte ar trebui să ne păstreze cu capul pe umeri şi cu grijile pe cap. Programul ne poate duce cu gândul la un remake după victoria CFR-ului la Manchester. E foarte posibil ca la ultima etapă Chelsea să fie calificată, dar vă reamintesc înţepătura lui Mourinho la adresa ex-ului Benitez: „în Liga Campionilor nu întâlneşti echipe ca Steaua”. E, uite că întâlneşti, iar portughezul nu cred că-şi doreşte o contraironie. Trecând la Schalke, să spunem că este echipa la care ani de zile n-a reuşit să se impună atacantul considerat o adevărată lovitură de oficialii steliştii (despre Marica, săptămâna viitoare, când voi aborda subiectul echipa naţională). Şi să nu uităm că tot nişte nemţi au fost la originea singurei sincope majore a parcursului de anul trecut. Cât despre Basel, sper să nu fie tratată după mintea lui Meme („suntem clar peste Basel”). Dacă-i pe-aşa, şi elveţienii sunt clar peste Legia, de care s-a trecut cu două egaluri. Pe de altă parte, poate şi ei se bucură că au căzut cu Steaua, nu cred c-ar fi preferat Napoli sau Sociedad...
Mai mult decât o surpriză, cei de la Pandurii ne-au făcut o bucurie. Graţie lor, vom avea treabă şi joia! Nu-mi ascund admiraţia faţă de antrenorul lor, Cristi Pustai, unul care chiar merită să i se spună dom’profesor. Numai când mă gândesc câtor semidocţi ai fotbalului li se umflă pipota când lumea li se adresează cu acest titlu! Mi-a plăcut şi exprimarea lui Pustai cu condiţionalul-optativ transformat în prezent, chiar dacă primul e un mod care are şi timpul prezent, dar ideea transmisă nu are pereche pe meleagurile noastre fotbalistice.
Am lăsat-o la urmă pe Simona Halep, ca pe desert. Scorul cu c
