Cea de-a XXI-a ediţie a celei mai importante manifestări culturale din România s-a deschis duminică la Sala Palatului, printr-un concert dirijat de celebrul Daniel Barenboim

Aripa neagră a crizei pare să se fi întins şi asupra Festivalului George Enescu, aflat anul acesta la a XXI-a ediţie. În alţi ani, ca să nu mai vorbim pe vremea comunismului, seara de gală era chiar de gală, iar lumea venea îmbrăcată cu hainele cele mai bune pe care le avea – cu alte cuvinte, actul artistic era respectat (mai ales înainte de 1989, când nu apăruse încă fenomenul „noilor îmbogăţiţi”), nu era doar un prilej de snobism cultural.

Acum, mulţi păreau că au venit îmbrăcaţi cu ce aveau pe acasă, cu alte cuvinte primele haine care le-au căzut în mână când au deschis şifonierul. Rezulta un amestec eclectic, probabil de neimaginat în vreuna din capitalele europene cu care, cât durează festivalul, ne place să ne comparăm, dar care, în mod paradoxal, bucura ochiul şi e, în ultimă instanţă, un factor de normalitate.

Roşu şi negru

În mod evident, nota dominantă era dată de negru, culoare sobră, potrivită unei manifestări care omagiază muzica clasică. Doamnele cu pretenţii, fie ele VIP-uri sau nu, îşi aleseseră rochiile complet negre pe care le aveau, rochii care le veneau ca turnate şi – negrul având întotdeauna impact asupra ochiului – atrăgeau atenţia oriunde s-ar fi aflat.

Contrapartea tonurilor de negru era dată de rochiile de culoare roşie, la rândul lor frecvente, parcă pentru a completa motivul stendhalian. Stridenţa roşului (la fel de uşor de remarcat în mulţime) ultragia câteodată ochiul, dar apogeul era atins de rochiile roşii cu model, la limita kitschului.

Oameni şi politicieni

Printre miile de oameni care au umplut duminică-seară până la refuz Sala Palatului, veniţi să-i vadă şi să-i asculte pe Da