"Boierule!"...."Domnu' şef!". Introducerea fiind făcută, femeia care se tot ţinea după mine de câteva minute a scos un inel. Din "aur", desigur. O ocazie unică. Un preţ "senzaţional". Nu aveam bani? Nici o problemă, merge cu ceasul de la mână. Nu cumpăr inele? "De ce, maică, e aur curat!". Abia am scăpat.

Întâmplarea s-a petrecut acum destul de mulţi ani, pe străzile din preajma Gării de Nord. Vi s-a întâmplat şi dumneavoastră, sunt sigur.

Reţeta este simplă. Se ia un necunoscut. De pe stradă, de pe bancă, din tren, din magazin. Este minţit în faţă. Încărcat la nota de plată. În taxi, dacă adresa pe care o caută este la trei străzi distanţă, i se arată jumătate din oraş. Este hărţuit. Dacă protestea¬ză, i se spun "vreo două". Să fie mulţumit dacă scapă întreg.

În societăţile tradiţionale, atitudinile faţă de necunoscuţi sunt, de regulă, o problemă. Aceste societăţi sunt organizate în familii extinse, clanuri sau triburi. Adesea, aceste unităţi sunt izolate. Puţinii străini pe care îi văd sunt ostili. Baricadaţi în spatele unor garduri de nuiele, membrii acestor grupuri mici de oameni sunt loiali - până la o limită - doar faţă de tovarăşii lor.

Cât despre ceilalţi, necunoscuţii, Dumnezeu cu mila! Literatura istorică şi antropologică este clară în aceas¬tă privinţă. Faţă de necunoscuţi, omul tradiţional nu simte, adesea, nici un fel de imbold al datoriei morale. Când se petrecea un naufragiu se aduna pe plajă un sat întreg. Nu pentru a întinde o mână de ajutor, ci pentru a jefui corabia şi lucrurile care ajungeau pe plajă.

În societăţile totalitare, atomizarea societăţii duce la aceeaşi indiferenţă sau ostilitate faţă de ceilalţi. Societatea se transformă într-un agregat de necunoscuţi care se fugăresc unul pe celălalt. Scenele din 2003, după căderea regimului din Irak, sunt cunos¬cute. Nu au scăpat de jefuitori nici măcar muzeele cu anti