Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu vrea modificări de regulament. Zgonea, mai dur cu programul

Publicat in Puterea, luni 2 septembrie 2013 ·

Senatul şi Camera Deputaţilor au început ieri sesiunea parlamentară de toamnă. Fiecare Cameră şi-a stabilit priorităţile, grupurile parlamentare şi-au ales reprezentanţii în Biroul Permanent, iar liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au spus că modificarea Constituţiei şi regionalizarea României rămân o prioritate pentru PSD şi PNL.

În deschiderea şedinţei de la Camera Deputaţilor, preşedintele forului, Valeriu Zgonea, a anunţat că prima zi este dedicată doar alegerii membrilor Biroului Permanent şi informările liderilor grupurilor parlamentare.

Zgonea vrea prezenţă

Potrivit acestuia, sesiunea parlamentară va fi încărcată cu proiecte de lege pe marginea cărora vor fi dezbateri cu impact mediatic foarte mare. Apoi, Zgonea şi-a rugat colegii să fie prezenţi în Parlament şi pe timpul dezbaterilor, şi nu doar la şedinţele de vot final. „Prima chestiune este că trebuie să stabilim un orar fix şi să anunţăm la începutul fiecărei săptămâni parlamentare care este ora la care fiecare comisie îşi începe reuniunea. Toţi parlamentarii primesc resurse financiare pentru a lucra în plen începând cu ora 10.00 sau cu ora 9.00, când începe plenul, nu doar la votul final. Dacă vrem să avem o nouă atitudine şi să vadă lumea un alt Parlament, ne trebuie o schimbare a mentalităţilor la nivelul parlamentarilor, care trebuie să înţeleagă că prezenţa la plen şi la comisie trebuie să fie una obligatorie”, a spus Zgonea de la prezidiul Camerei Deputaţilor.

Ora Guvernului va ţine două ore

La începutul şedinţei Senatului, a fost intonat imnul României, iar Crin Antonescu a anunţat că dintr-un total de 174 de senatori, s-a consemnat un număr de 137. În discursul său, preşedintele Senatului a trasat noile priorităţi ale forului şi a precizat că va modifica regulamentul Parlamentului, propunând chiar ca senatorii să aibă o întâlnire pe lună cu premierul. „

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 38 minute
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum o ora
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 2 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum o ora
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum o ora
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 41 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°