Patru ani au trebuit să aştepte iubitorii boxului din România pentru a revedea meciuri din cadrul Centurii de Aur, dar aşteptarea este mai lungă dacă ţinem cont de calitatea dubioasă a sportivilor care au participat la ultimele ediţii disputate sub domnia lui Rudel Obreja.
Odată cu mazilirea fostului şef federal şi cu înscăunarea lui Leonard Doroftei în fruntea FRB, lucurrile s-au schimbat radical, AIBA, dar şi federaţii cu box dezvoltat întorcându-şi faţa către România. Primul eveniment, Centura de Aur, o competiţie poleită cu aur, la propriu, în acest an, cu o participare extraordinară din punct de vedere calitativ, cu Rusia şi Cuba trimiţând primele formaţii, adică cinci campioni europeni de partea ruşilor, şi primii trei pugilişti din ierarhia AIBA, pentru cubanezi.
De altfel, la competiţia găzduită de Mamaia vor lua parte peste 120 de sportivi, din 16 ţări: Rusia, Cuba, Bulgaria, Spania, Ungaria, Moldova, Muntenegru, Grecia, Finlanda, Olanda, Israel, Iran, Egipt, Ţara Galilor, Nigeria şi România, pe lângă campionii ruşi sau cubanezi spectatorii având posibilitatea să-i urmărească pe Andrew Selby, campion european la fluture la ultimele două ediţii, pe vicecampionul european Petter Mullenberg (Olanda) sau pe moldoveanul Dmitri Galot, învins greu la categoria 64 de kilograme de către rusul Armen Zakaryan, la ultimul Campionat European. Organizatorii n-au precupeţit niciun efort şi au investit în organizare circa 350.000 de euro, Leonard Doroftei mulţumind de fiecare dată autorităţilor constănţene pentru asistenţa acordată ca totul să fie perfect.
„Este un turneu de importanţă majoră pentru noi şi faptul că se va desfăşura la Mamaia îi dă o strălucire aparte. Sunt sigur că totul va fi prefect şi că vom reuşi să ne depăşim condiţia chiar dacă Rusia şi Cuba vin cu cei mai buni pugilişti”, ne-a declarat preşedintele FRB.
Juratoni şi... cam atâ