Terenul 1 al Centrului de Fotbal Buftea a găzduit, în perioada 26 – 31 august, un turneu internaţional amical de fotbal, „Romania Trophy 2013”, la care au participat echipele naţionale de juniori sub 17 ani ale României, Scoţiei, Cehiei şi Bulgariei. Cu două victorii, 2-1 cu Cehia şi 4-0 cu Bulgaria (în ambele întâlniri buzoianul Alin Manea a fost titular, marcând în poarta vecinilor bulgari golul trei al tricolorilor, în minutul 72) şi un rezultat de egalitate, 2-2 cu Scoţia (Manea a intrat în teren în minutul 41), reprezentativa ţării noastre a câştigat detaşat turneul. În ultimul test, antrenorul principal Constantin Gâlcă a folosit următoarea garnitură: Arpad Tordai – Victor Rogoza (41’ – Florentin Pham), Cristian Manea, Florin Marin, Alexandru Tănase (41’ – Dan Panait), Alexandru Cicâldău (41’ – Alin Manea), Dragoş Nedelcu, Andrei Târcoveanu (79’ – Simone Dobre), Alexandru Stoica, Andrei Ivan (79’ – Bogdan Moraru) şi Robert Vâlceanu. ●
Terenul 1 al Centrului de Fotbal Buftea a găzduit, în perioada 26 – 31 august, un turneu internaţional amical de fotbal, „Romania Trophy 2013”, la care au participat echipele naţionale de juniori sub 17 ani ale României, Scoţiei, Cehiei şi Bulgariei. Cu două victorii, 2-1 cu Cehia şi 4-0 cu Bulgaria (în ambele întâlniri buzoianul Alin Manea a fost titular, marcând în poarta vecinilor bulgari golul trei al tricolorilor, în minutul 72) şi un rezultat de egalitate, 2-2 cu Scoţia (Manea a intrat în teren în minutul 41), reprezentativa ţării noastre a câştigat detaşat turneul. În ultimul test, antrenorul principal Constantin Gâlcă a folosit următoarea garnitură: Arpad Tordai – Victor Rogoza (41’ – Florentin Pham), Cristian Manea, Florin Marin, Alexandru Tănase (41’ – Dan Panait), Alexandru Cicâldău (41’ – Alin Manea), Dragoş Nedelcu, Andrei Târcoveanu (79’ – Simone Dobre), Alexandru Stoica, Andrei Ivan (79’ – Bogdan Moraru) ş