PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, va închide fabrica de la Aulnay, de lângă Paris, la sfârşitul lunii octombrie, cu două luni mai devreme decât preconiza, după ce mulţi angajaţi şi-au găsit alte locuri de muncă, informează Mediafax, citând Bloomberg.
"Mai avem aproximativ 20% din numărul obişnuit de angajaţi pe linia de producţie. Aproximativ jumătate dintre cei 2.800 de angajaţi permanenţi de la Aulnay au găsit alte locuri de muncă, în companie sau în afara ei", a declarat purtătorul de cuvânt al Peugeot, Jean-Baptiste Mounier.
Peugeot derulează un plan de restructurare care vizează concedierea a 11.200 angajaţi din Franţa până în 2015, precum şi închiderea fabricii de la Aulnay în 2014.
Conducerea companiei a avertizat în luna aprilie că fabrica ar putea fi închisă mai devreme, deoarece producţia este perturbată de grevele organizate de sindicatul CGT.
Peugeot a avut în prima jumătate a anului o pierdere operaţională de 510 milioane euro.
Fabrica de la Aulnay produce modelul compact Citroen C3 şi a lucrat în ultimele luni la aproximativ 20% din capacitate.

Conduc