Cunoscută de toată lumea pe când lucra în comerţ.
La cei 74 de ani ai dumneaei, Letiţia Danciu emană încă energie pozitivă, semn că credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile sunt piatra de temelie a vieţii acestei femei, astăzi greu încercată, energie pe care femeia o transferă şi celor de lângă ea.
Letiţia Danciu s-a născut în satul Căcuciu de lângă Reghin, judeţul Mureş, la 16 mai 1939. A ajuns în Valea Jiului la aproape 16 ani, mai exact la 17 ianuarie 1955, graţie „unui verişor care lucra la miliţie la Petroşani” şi din motivul că secţia de limba română de la Liceul Pedagogic din Reghin s-a desfiinţat, „şi n-am vrut să merg la Cluj cu şcoala”.
La aproape o lună de la acest moment, la 15 februarie, doamna Letiţia s-a angajat la „Crâşma Ţărănească” din Lonea, încet-încet, Cartierul Brătianu şi Lonea devenind „paradisul meu”.
Până în 1990, când s-a pensionat, doamna Letiţia a lucrat în mai multe posturi din comerţul de stat, devenind cunoscută de toată lumea, comunitatea locală nefiind chiar aşa de numeroasă. „Şi dacă ar fi fost numeroasă, lumea tot m-ar fi ştiut, că am lucrat o viaţă doar pentru oameni şi cu oameni… Am fost şi vânzătoare şi şefă de unitate alimentară, am trecut toate etapele. Ba chiar am fost şi responsabil de grupă sindicală pe Lonea, Cimpa şi Jieţ, cu şedinţe săptămânale şi tot ce ţinea de acest aspect”, ne-a mărturisit femeia.
Din 2004 au început marile necazuri ale venerabilei pensionare din Lonea, de pe strada Minerilor nr. 1, din Cartierul Brătianu. „Din cauza diabetului avansat, piciorul stâng a trebuit să-mi fie amputat, ziua de 10 noiembrie 2004 fiindu-mi fatală. Vedeţi, numerele 1 şi 6 la mine sunt numere care-mi aduc ghinion, eu am studiat puţin numerologia şi mi-am dat seama, în funcţie de alte lucruri, inclusiv de data de naştere, că aceste numere mie nu-mi aduc bine, ci mult rău. Numărul 7 este cifra mea
