Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tendinţă fierbinte: foarfecele minune care spun „Adio” vârfurilor despicate

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Foarfecele care se încălzesc până la 150 de grade Celsius şi care promit dispariţia vârfurilor despicate sunt ultima „nebunie” în industria frumuseţii. Dar tot ce este nou şi, mai ales, promite miracole, costă.

Creşterea părului lung în condiţii bune este mereu o provocare. Mii de soluţii şi de produse promit mici miracole care ţin de strălucirea, lungimea, creşterea şi întreţinerea părului, devenind aproape imposibil să alegi cu uşurinţă dintre acestea.

Stilistul Arsen Gurgov, al salonului Lous Licari din New York, are o metodă care promite o nouă revoluţie stilistică. Acesta tunde părul cu foarfece care se încălzesc până la 150 de grade Celsius, potrivit „Daily Mail”. Gurgov susţine că această metodă, obţinută cu sistemul Jaguar TC Thermocut, pune capăt vârfurilor despicate şi blochează umiditatea.

La prima vedere, perechea subţire de foarfece arată ca una obişnuită, exceptând micul dispozitiv de reglare al temperaturii. Stilistul spune că acest tip de foarfecă merge pentru un păr creţ, pentru că netezeşte vârfurile.

Gurgov foloseşte temperatura de 130 de grade Celsius pentru părul fin şi aproape 150 de grade Celsius pentru bucle. În general, cu cât este mai mare dauna adusă părului, cu atât cresc mai mult temperatura. Dar nu este singurul lucru care creşte. O astfel de tunsoare ajunge la 350 de dolari, în timp ce una care implică o pereche de foarfece obişnuite nu depăşeşte o sută de dolari, la saloanele exclusiviste.

În ciuda temperaturii ridicate, stilistul spune că doamnele nu resimt acest lucru, pentru că foarfecele funcţionează ca o perie electrică. Experţii menţionează că sunt o soluţie potrivită pentru cei care nu vor să umble la lungimea părului pentru a repara daunele, dar şi că foarfecele nu pot repara la nesfârşit vârfurile despicate.

Gurgov spune că a petrecut o lună documentându-se pentru această descoperire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 40 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 38 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 24 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°