Până acum, elefant.ro și site-ul de cumpărături online Fashion Days, operau în două segmente de piață diferite. Dar librăria online e tentată acum de consumatorul de modă pe net: pe lângă cărți, eBooks, filme, muzică, jucării, eReadere și tablete, pe elefant.ro vinde și haine.
elefant.ro intră oficial pe piaţa online de modă, urmând să adauge în oferta sa, până la 31 decembrie 2013, peste 16.000 mii de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii de la branduri renumite precum Versace, Marc by Marc Jacobs, D&G, Tom Ford, Guess, Missoni, GF Ferre, Diesel, Morgan, Just Cavalli, Calvin Klein, Ted Lapidus, Tommy Hilfigger, Hunter, Lumberjack, Vans, TRU Trussardi şi multe altele.
De azi, elefant.ro lansează şi serviciul “365 de zile retur gratuit”, în premieră pentru România. Cumpărătorii de produse fashion de pe elefant.ro pot returna gratuit produsele comandate oricând doresc, în termen de un an, în condiţiile specificate pe website.
“Acest serviciu va face experienţa cumpărăturilor online de fashion mult mai prietenoasă”, spune Ana-Rita Da’Ros, director eCommerce la elefant.ro.
În oferta elefant.ro vor fi atât colecţii actuale ale unor branduri renumite, cât şi colecţii anterioare, la preţuri reduse. În afara brandurilor consacrate, elefant.ro promovează şi designerii români. Creaţiile lor apar în subcategoria Romanian Designers Boutique, adresată clientelei care preferă produsele unicat sau de serie mică.
Pentru dezvoltarea noilor funcţionalităţi, dar şi pentru integrarea categoriei de produse fashion, întreaga echipa de dezvoltare a elefant.ro a investit peste 7.000 de ore de lucru.
Noua strategie de extindere a elefant.ro a fost anunţată în prima jumătate a acestui an, iar de atunci magazinul a adaugat în ofertă asigurarile auto de tip RCA, un nou model de business - campaniile Happy Day