Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu, despre Vosganian: Subminarea economiei e o formulare generală din perioada comunistă

Publicat in Jurnalul, luni 2 septembrie 2013 ·

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în cazul cererii privind începerea urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian că acuzaţia de subminare a economiei naţionale este o formulare folosită în perioada comunistă.

"Nu cunosc care este fondul acuzaţiilor, adică simpla formulare «subminarea economiei naţionale» poate să însemne foarte mult şi nu pot să mă abţin aici să nu remac că subminarea economiei naţionale este o formulare specifică celei mai negre perioade a comunismului, când procurorii, ca să dea ani grei de temniţă celor care erau persecutaţi politic, foloseau această sintagmă de subminare a economiei naţionale. Eu nu cred că această formulă mai există undeva în Europa democratică, aşa încât probabil că procuratura are anumite indicii pe care aştept să le văd ca să pot să vorbesc în cunoştinţă de cauză", a afirmat Tăriceanu.

Şeful DIICOT a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului cu cereri de începere a urmăririi împotriva foştilor miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro.

Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT.

De aseme

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 55 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 13 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 15 minute
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 54 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°