* în mediul rural numai 35% sunt autorizate
Situaţia autorizării sanitare a şcolilor din judeţul Brăila este doar cu puţin mai bună decât în anii trecuţi, a precizat directorul Direcţiei Sanitare, dr. Gabriel Ciochină. Dintre cele 342 de locaţii în care funcţionează şcoli sau grădiniţe, numai 49% sunt autorizate sanitar, cu doar două procente mai mult decât anul trecut, când erau autorizate sanitar 47%. Ca şi în anii trecuţi, cel mai rău stau şcolile din mediul rural, unde din 201 locaţii numai 70 sunt autorizate sanitar, adică 35%. Şcolile gimnaziale din oraş stau mai bine, din cele 38 de locaţii 32 au autorizaţii sanitare. În cazul liceelor şi al grădiniţelor, din 50 doar 32 au autorizaţii sanitare. În aceste situaţii cea mai frecventă problemă este lipsa spaţiilor necesare pentru realizarea corectă a traseului alimentelor, în grădiniţe, iar în cazul şcolilor gimnaziale numărul insuficient de toalete faţă de numărul de copii sau distanţa necorespunzătoare de la stradă la clădirea şcolii.
Directorul Direcţiei Sanitare, dr. Gabriel Ciochină, a mai explicat că situaţia nu se va schimba esenţial decât dacă se va rezolva în mediul rural situaţia alimentării cu apă şi a canalizărilor.
* în mediul rural numai 35% sunt autorizate
Situaţia autorizării sanitare a şcolilor din judeţul Brăila este doar cu puţin mai bună decât în anii trecuţi, a precizat directorul Direcţiei Sanitare, dr. Gabriel Ciochină. Dintre cele 342 de locaţii în care funcţionează şcoli sau grădiniţe, numai 49% sunt autorizate sanitar, cu doar două procente mai mult decât anul trecut, când erau autorizate sanitar 47%. Ca şi în anii trecuţi, cel mai rău stau şcolile din mediul rural, unde din 201 locaţii numai 70 sunt autorizate sanitar, adică 35%. Şcolile gimnaziale din oraş stau mai bine, din cele 38 de locaţii 32 au autorizaţii sanitare. În cazul liceelor