Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Axinte, în pragul NEBUNIEI cu 4 MORCOVI ÎNDESAŢI în gură! Vezi cele mai RIDICOLE IMAGINI cu Florin Petrescu

Publicat in Ziarul Ring, luni 2 septembrie 2013 ·

Poate numele Florin Petrescu nu vă spune multe, dar dacă vă dezvăluim că este vorba despre Axinte de la Vacanţa Mare, cu siguranţă vă vine în minte imaginea copilului tembel, cu multe căciuli îndesate pe cap.

În copilărie, Axinte era „un nebun, cu chitara agăţată de gât de prin clasa a III-a”, după cum spune el. Axinte nu a fost uşă de biserică în casa părintească, mai ales că avea doi fraţi mai mari şi anturajul găştilor din sat, drept urmare lua bătăi săptămânale. „De câte ori se întâmpla ceva, pe mine dădeau vina, în capul meu se spărgeau toate oalele, şi bătăile eu le încasam”, îşi aminteşte mezinul familiei Petrescu. Poate de aici i se trag de altfel şi apucăturile pe care le are la vârsta de 40 de ani. În EXCLUSIVITATE pe ziarulring.ro puteţi vedea cum arată pentru Axinte o zi "obişnuită", petrecută în bucătărie.

Axinte ştie că prima regulă în bucătărie este spălatul "cu simţ de răspundere" pe mâini şi chiar până la cot, cu apă fierbinte şi săpun, timp de cel puţin 20 de secunde.

Manevrarea corespunzătoare a ingredientelor şi alimentelor este crucială pentru realizarea unor reţete cât mai gustoase şi sănătoase. Oare mâncărurile devin mai gustoase dacă adaugă şi mixul de scălămbăieli?

Florin Petrescu pare că se antrenează pentru concursul "Cel mai vrednic iepuraş", din moment ce a ajuns la performanţa de a îndesa 4 morcovi mari în gură.

La finalul unei zile de gătit, schimbat şi cu un look decent, Axinte se bucură de bucatele pregătite cu mare trudă.

Poate numele Florin Petrescu nu vă spune multe, dar dacă vă dezvăluim că este vorba despre Axinte de la Vacanţa Mare, cu siguranţă vă vine în minte imaginea copilului tembel, cu multe căciuli îndesate pe cap.

În copilărie, Axinte era „un nebun, cu chitara

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°