Mesajul a fost trimis. Multumesc!

12 echipe – o singura cupa

Publicat in Info Braila, luni 2 septembrie 2013 ·

Saptamana agitata in handbalul feminin romanesc. Miercuri, 4 septembrie incepe sezonul competitional 2013-2014. La strat s-au aliniat 12 echipe, de aceasta data fara regretatul Oltchim, echipa crescuta de noi, si cel mai grav “omorata” de ei. Ce a fost Oltchim pentru Romania nu ai cum sa stii decat daca ai idee ce inseamna sportul cu mingea mica, daca ai simtit vreodata fiori la un meci de-a lor, daca ai injurat arbitrii la fiecare decizie impotriva lor. Dar Oltchim a fost, acum oricine poate fi campioana. La start s-a aliniat HCM Baia Mare, una dintre cele mai puternice echipe, mai ales dupa surprizele de anul trecut si dupa transferurile din vara, iar specialistii o vad deja campioana. Sa nu ne grabim totusi. Corona Brasov este o alta echipa cu pretentii la titlu de campioana, numai ca, in ciuda faptului ca Tarca a fost indepartata de la conducere, tot ea dirijeaza la echipa mare, cel putin in plan financiar, daca nu tehnic. Corona are echipa, fetele sunt muncitoare, dar sa o iei pe Mica Bradeanu si sa ii dai un salariu cu multe zerouri si in euro, cu intarziere, va conta mult la final. Surprizele continua. Zalaul lui Tadici a ramas in aceasta vara fara multe jucatoare importante si asta cu siguranta se va vedea in clasament. Pe degeaba le alearga Tadici pe fete 5 km pe un traseu montan, acolo unde alte echipe fac acelasi traseu pe jos, in plimbare, daca tehnic, echipa din Zalau e jos. Sustinem promovarea jucatoarelor tinere, dar intr-un campionat atat de echilibrat nu poti sa ai mari pretentii cu o echipa tanara si neexperimentata, oricat de bun tehnician ar fi Tadici. La malul Dunarii a ramas o singura echipa in Liga Nationala, Dunarea Braila fiind o nuca puternica pentru toate echipele din tara. Daca Baia Mare si Brasovul se vor bate la cupa, specialistii considera ca si Dunarea Braila va fi tot acolo, completand podiumul sau cel putin locurile de Europa. Dunare

Articolul in Info Braila >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 58 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 55 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 42 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°