Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care a fost anul trecut principala destinaţie a investiţiilor americane. Peste 1.100 miliarde de dolari au ajuns aici

Publicat in Gandul, luni 2 septembrie 2013 ·

Marea Britanie este principala destinaţie a investitorilor americani în active financiare, în valoare de 1.129 de miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, urmată de Canada şi Insulele Cayman, conform datelor Trezoreriei SUA, informează Mediafax, citând AFP.

Majoritatea acestor plasamente sunt sub formă de acţiuni (758 miliarde dolari), iar restul de obligaţiuni pe termen scurt şi mediu.

Canada, plasată pe locul al doilea, a atras investiţii financiare de 808 miliarde de dolari din partea americanilor, iar Insulele Cayman, care şi-au câştigat statutul de paradis fiscal datorită marilor grupuri care deţin filiale acolo în căutarea unor impozite mai mici, de 784 miliarde de dolari.

Japonia se află pe poziţia a patra, cu investiţii financiare americane de 521 miliarde de dolari, urmată de Franţa, cu active de 375 miliarde de dolari din partea cetăţenilor SUA.

China se află pe locul 17 în acest clasament, iar Rusia abia pe 28.

Potrivit Trezoreriei SUA, valoarea totală a activelor deţinute în străinătate de investitorii americani a crescut cu 16,9% în intervalul decembrie 2011-decembrie 2012, la 7.941 miliarde de dolari.

Marea Britanie este principala destinaţie a investitorilor americani în active financiare, în valoare de 1.129 de miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, urmată de Canada şi Insulele Cayman, conform datelor Trezoreriei SUA, informează Mediafax, citând AFP.

Majoritatea acestor plasamente sunt sub formă de acţiuni (758 miliarde dolari), iar restul de obligaţiuni pe termen scurt şi mediu.

Canada, plasată pe locul al doilea, a atras investiţii financiare de 808 miliarde de dolari din partea americanilor, iar Insulele Cayman, care şi-au câştigat statutul de paradis fiscal datorită marilor grupuri care deţin filiale acolo în căutarea unor impozite mai mici, de 784 miliarde de dolari.

Japoni

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de iarnă în zece judeţe / Sunt depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

G4Media acum o ora
Circulaţia se desfăşoară marţi dimineaţă în condiţii de iarnă pe drumurile din cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori – Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Informări publice - 18 februarie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Anunţ public privind eliberarea autorizaţiei de construire Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov Judeţul Braşov anunţă următoarele: - Autorizaţia de construire nr. 529 din 03.12.2024; - Creşterea eficienţei energetice a clădirii Spitalului

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 50 minute
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

SNSPA închide cazul profesorului Marius Pieleanu: Nu sunt probe care să ateste vinovăţia

Mediafax acum 11 ore
Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, în unanimitate, în şedinţa organizată luni, să încheie procedurile aferente cazului referitor la profesorul Marius Pieleanu. Potrivit SNSPA, nu au fost ident

Lasconi îi cere lui Bolojan demiterea lui Hurezeanu: Faceţi ceva şi trimiteţi-l acasă

Mediafax acum 11 ore
„Oare ce blestem a căzut asupra României de avem parte la cârma ţării de mincinoşi şi de corupţi? Paradoxal, asta îmi întăreşte şi mai tare credinţa în Dumnezeu pentru că, totuşi, cu astfel de personaje de desene animate, România e pe harta lumii şi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°