Vacanţa de vară s-a terminat luni şi pentru cei şapte parlamentari de Alba.Senatorul PNL Teodor Atanasiu, deputaţii liberali Călin Potor şi Dan Coriolan Simedru, deputatul PP-DD Cornel Comşa, senatorul PDL Alexandru Pereş, proaspătul deputat independent Clement Negruţ şi deputatul PSD Ioan Dârzu au început de luni activitatea parlamentară. Priorităţile legislative ale formaţiunilor politice din care fac parte au fost trasate, astfel că aşteptăm să vedem ce propuneri vor avea şi parlamentarii de Alba.
PNL îşi doreşte în noua sesiune ordinară să propună reducerea CAS-ului şi schimbarea regimului redevenţelor. De asemenea, îşi propune să modifice Legea de frontieră şi Legea poliţistului.
Priorităţile legislative ale PSD vor fi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014, proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, care însoţeşte Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014 – 2016.
Printre priorităţile legislative ale parlamentarilor PDL se numără şi soluţiile pentru crearea de noi locuri de muncă şi reforma educaţiei. Ţintele vizate de actul normativ propus de PDL ar fi reducerea cotei unice la 12 % şi a CAS-ului cu cinci puncte procentuale, scutirea de impozit a profitului reinvestit pentru capitalizare şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei.
Alte propuneri legislative vizează domeniul învăţământului, astfel că democrat-liberalii doresc să acorde câte o sută de lei pentru fiecare copil până la clasa a IV-a, bani care să fie utilizaţi în scopul pregătirii copiilor după procesul de învăţământ şi asigurăr