Continuăm interviul-maraton cu fostul director de la "Europa Liberă", început în urmă cu aproape un an, cu un răspuns amplu care ne-a parvenit de la Munchen. Răspunsul este atât de complex încât va fi publicat în patrupărţi. Întrebarea va rămâne aceeaşi.

Adevărul: Avea „Europa Liberă” o reţea de colaboratori în România, existau oameni de legătură, cum ajungeau scrisorile pe adresa redacţiei – se folosea, pur şi simplu poşta? Nu era prea periculos?

Nicolae Stroescu Stînişoară: Desigur că pentru postul de radio Europa Liberă, care fusese creat în temeiul principiului, consacrat internaţional, al libertăţii circulaţiei informaţiilor, şi pentru spargerea, în sensul acesta, a Cortinei de fier, era important ca fluxul informaţiilor să circule în ambele sensuri, cu atît mai mult cu cît una dintre caracteristicile esenţiale ale sistemului sovieto-comunist consta în conspirarea realităţii prin desinformarea propriilor popoare nu numai asupra a ceea ce se întîmplă în lumea din afară, ci, în primul rînd şi asupra situaţiilor şi desfăşurărilor interne, a mecanismelor şi scopurilor reale ale politicii şi guvernării, practicînd represiunea sub etichetă de eliberare – eliberare inclusiv de adevăr!

- Căci rostul nostru nu putea fi de a diserta la modul impersonal, ci de a ne adresa unor compatrioţi confruntaţi cu una dintre cele mai grele restrişti istorice, sub a cărei boltire de destin ne simţeam, de altfel, şi noi. Ceea ce năştea empatii, simpatii de o parte şi alta, şi a dezvoltat în timp o anumită sinergie spontană, ale cărei căi şi forme concretizate cu diferite grade nu numai de relevanţă, ci şi de periculozitate nu puteau fi previzibile şi prin aceasta sfidau eficacitatea controlului poliţienesc. Organizarea unor reţele în România era exclusă din capul locului, fiind incompatibilă cu codul profesional al Europei Libere, care cerea să nu se întreprindă