Scris de Simion Todoca - ARAD. Senatorul Traian Igaş critică Guvernul pentru mărirea accizei la alcool, considerând aceasta o nouă lovitură la adresa producătorilor autohtoni. De la 1 septembrie gospodarii vor plăti acciza pe ţuica şi rachiurile obţinute în gospodărie.
Acciza pentru consum propriu creşte de la 375 la 500 de euro pe hectolitrul de alcool pur. Creşte şi cota-standard de la 750 la 1.000 de euro/hectolitrul de alcool pur. Astfel că, din fiecare litru de ţuică produsă în alambicurile românilor, Guvernul vrea să câştige cel puţin 5,5 lei/litru pentru ţuică, respectiv 13,2 lei/litru pentru pălincă.
„Este cea mai mare creştere de accize din istoria României după Revoluţie. Această lovitură puternică dată gospodarilor ne va aduce în faţa scenariului de pe vremea lui Ceauşescu, atunci când îşi ascundeau cazanele în pivniţe. Va creşte din nou evaziunea fiscală, importul la fel. Această creştere scandaloasă aduce atingere producţiei autohtone. USL se declară astfel împotriva tradiţiilor şi satului românesc!
Acest guvern socialist nu ştie decât să pună taxe şi impozite, un guvern care a promis marea cu sarea, iar respectul pentru cele promise este acesta. Îl voi interpela pe ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu pe această măsură scandaloasă, în ideea că gospodarul român ceea ce produce, produce pentru consum propriu”, a declarat Igaş. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu