În judeţul Cluj, procentul de promovabilitate la Bacalaureatul de toamnă a fost de 25,16%, mai mare decât anul trecut. Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cuibus, spune că procentul este unul rezonabil, dar că nu se poate declara mulţumit până când nu îşi vor lua BAC-ul toţi elevii.
Valentin Cuibus, şeful ISJ Cluj, a declarat azi, 2 septembrie, într-o conferinţă de presă, că procentul de promovabilitate la Bacalaureatul de toamnă pe judeţul Cluj - luând în calcul promoţia 2013 şi cea anterioară - este de 25,16%, mai mare decât cea din 2012, care a fost de 22,8%.
„Este un rezultat rezonabil, un procent corect, bun, foarte puţini s-au implicat peste vară în pregătiri. După ce am centralizat datele din toate centrele avem un procent de promovare de 25,16%, aici având în vedere promoţia 2013 şi generaţiile anterioare. Promovabilitatea la bacalaureat, sesiunea vară şi toamnă este de peste 80%, un procent foarte bun pentru judeţul Cluj. Însă, nu vom fi mulţumiţi până când toţi elevii îşi vor lua BAC-ul“, a declarat inspectorul Cuibus.
La prima sesiune a examenului de maturitate, procentul de promovare de la Cluj a fost de 72% după rezolvarea contestaţiilor.
Statistici BAC de toamnă
La sesiunea de toamnă a examenului de BAC s-au înscris 2025 de elevi din judeţul Cluj. 1721 dintre aceştia s-au şi prezentat la examene.
433 de elevi din judeţul Cluj au luat BAC-ul în sesiunea de toamnă , numărul acestora putând să mai crească după contestaţii.
„344 dintre cei participanţi la examen, adică un procent de 19,99%, au medii între 5 şi 6. La nivelul judeţului Cluj cele mai multe medii sunt între 6 şi 7,99. Din generaţia 2013 un singur elev a avut media generală între 9 şi 10 şi patru elevi între 8 şi 9”, a mai spus Cuibus.
Procentul de promovabilitate pe discipline:
Procent de promovare Promoţia 2013
51,9