Un bărbat din Ighiu a ajuns la spital după ce s-a certat cu prietenul fiicei sale, într-un bar din sat. Acesta a fost bătut cu pumnul în zona feței, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap. Tânărul este cercetat de polițiști pentru lovire și alte violențe, urmând ca, în funcţie de concluziile medico legale şi evoluţia stării de sănătate a victimei, să fie făcută încadrarea juridică a faptei.
La data de 01.09.2013, orele 21:42, poliţiştii Postului de Politie Ighiu au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a suferit o lovitură în zona capului, în timp ce se afla în centrul comunei Ighiu.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că în jurul orelor 21.35, în timp ce se aflau în faţa unui bar din centul comunei Ighiu, între F.A.N., de 20 de ani din comuna Ighiu şi M.S.T, de 46 de ani, din aceeaşi comună, s-a produs un conflict spontan, datorită relaţiei de prietenie dintre tânăr şi fiica lui M.S.T.
În timpul conflictului, tânărul l-a lovit pe bărbatul de 46 de ani, cu pumnul în zona feţei, acesta dezechilibrându-se şi lovindu-se la cap.
M.S.T. a fost transportat la spitalul din Alba Iulia de unde a fost transferat, în stare gravă, la Spitalul Judeţean Mureş pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=230109
Un bărbat din Ighiu a ajuns la spital după ce s-a certat cu prietenul fiicei sale, într-un bar din sat. Acesta a fost bătut cu pumnul în zona feței, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap. Tânărul este cercetat de polițiști pentru lovire și alte violențe, urmând ca, în funcţie de concluziile medico legale şi evoluţia stării de sănătate a victimei, să fie făcută încadrarea juridică a faptei.
La data de 01.09.2013, orele 21:42, poliţiştii Postului de Politie Ighiu au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a suferi