Portarul echipei Dinamo, arădeanul Cristian Bălgrădean crede că Naţionala României se va impune în meciurile cu Ungaria şi cu Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
„Cred că vom lua şase puncte, avem nevoie de două victorii pentru a avea şanse mari la calificare. Le urez multă baftă băieţilor, eu chiar cred că este posibilă calificarea la turneul final”, a spus Bălgrădean.
El consideră că partida amicală pierdută de Dinamo, scor 2-3, în faţa echipei CSM Râmnicu Vâlcea, a fost utilă.
„Pentru noi a fost un antrenament bun, nu a contat rezultatul, nici nu ne-am propus să învingem, suntem în pauză competiţională şi trebuie să pregătim meciurile de campionat. Le mulţumim oamenilor de la Vâlcea că ne-au primit bine, sper că au apreciat spectacolul din teren. La noi a fost vorbă şi de oboseală, venim dintr-un cantonament unde se pune accentul pe pregătirea fizică”, a precizat Bălgădrean.
Goalkeeper-ul a vorbit şi despre situaţia atacantului Ciprian Marica: „S-a antrenat cu noi, îl simţim aproape dar ştim că este foarte greu de crezut că ar putea rămâne la Dinamo. Nu cred nici că poate semna cu Steaua, până la urmă e dinamovist de-al nostru şi nu cred că va merge în Ghencea în cariera de fotbalist. Să nu se înţeleagă că mi-a zis el ceva, face ce vrea, ce ştie că e mai bine”.
Portarul echipei Dinamo, arădeanul Cristian Bălgrădean crede că Naţionala României se va impune în meciurile cu Ungaria şi cu Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
„Cred că vom lua şase puncte, avem nevoie de două victorii pentru a avea şanse mari la calificare. Le urez multă baftă băieţilor, eu chiar cred că este posibilă calificarea la turneul final”, a spus Bălgrădean.
El consideră că partida amicală pierdută de Dinamo, scor 2-3, în faţa echipei CSM Râmnicu Vâlcea, a fost utilă.
„Pentru noi a fost un antrenament bun,