Probabil că, toată viața lui, Aurel J. și-a dorit un singur lucru: să se sinucidă așa cum trebuie, doar-doar va obține alea 15 minute de faimă la știrile morții.
Legendele locale vor consemna, peste ani, drumul sinuos al acestuia spre reușită. De exemplu, ar putea povesti cum, pe la 17 ani, s-a dus glonț spre cel mai fioros dulău al satului, în speranța că faima de asasin a potăii va fi confirmată. Rezultatul zace acoperit de praful uitării, așa cum îi stă bine, pentru că nici o legendă care se respectă nu va menționa că respectiva potaie a fost scîrbită de jegul gros al plodului și l-a trimis acasă, după ce îi scrisese „Spală-mă!“ cu laba pe burtă.
Evident, aceleași legende vor duce peste ani și alte întîmplări, pentru că un om care amenință cu suicidul ori de cîte ori se îmbată e destul de penibil încît să producă material pentru cel puțin două ediții princeps, pe ale căror drepturi de publicare se vor certa Eugen Simionii și Gabriel Liicenii viitorului.
Dar, de data aceasta, a fost altfel. A luat funie bună, a găsit un calup de săpun, a identificat un pom care-i făcea cu ochiul într-o curte vecină și a trecut la fapte. A legat funia, a strîns bine și s-a aruncat în gol. Adio, lume crudă!
Bun găsit, lume crudă, pentru că s-a rupt craca. Din fericire, s-a rupt și gardul pe care a aterizat Aurel. Dimineața, cînd au sosit polițiștii, interogatoriul a fost scurt și la obiect: „Ia zi, bă, a sărit gardul la bătaie și tu te-ai apărat, nu? Cum? Vrei să te omori? Păi, atunci mută-te în Vaslui, cum face toată lumea civilizată. Sau hai în Iași, dacă vrei și sex înainte!“.
Probabil că, toată viața lui, Aurel J. și-a dorit un singur lucru: să se sinucidă așa cum trebuie, doar-doar va obține alea 15 minute de faimă la știrile morții.
Legendele locale vor consemna, peste ani, drumul sinuos al acestuia spre reușită. De exemplu, ar pu
