În ultima vreme am privit o serie întreagă de filme sovietice de prin anii ‘50-’60, pe care le găsesc cu un farmec aparte întrucît în ele văd frînturi de realitate sovietică timpurie din care încerc să re-construiesc ca un mozaic realitatea de atunci. În aceste filme descoperi nu doar propagandă sovietică, dar şi momente în care omul sovietic (din film) gîndeşte asupra lucrurilor în mod liber.

Unul din aceste filme este „Приходите завтра” (1962), care este despre o tînără de la ţară venită la Moscova să facă canto şi toate peripeţiile prin care a trebuit să treacă. M-a impresionat mult determinarea ei de a face anume ceea ce a decis să facă. S-a întîmplat aşa ca profesorul care la început o trata cu o uşoară indiferenţă să ajungă să-şi dedice o bună parte din timpul său liber anume ei, pe care o considera una din puţinele studente pe care le-ar fi lăsat să studieze acolo, dacă ar fi avut puterea să decidă acest lucru. Tot acel profesor a şi stăruit într-o zi să-i spună că vremea succeselor uşoare a trecut, iar ca să reușești trebuie să muncești din greu.

Subiectul filmului coincide într-o mare măsură cu ceea ce i s-a întîmplat actriţei principale, Ecaterinei Savinova, atunci cînd aceasta a venit la Moscova să intre la Institutul Unional de Cinematografie (ВГИК). Pelicula a fost filmată la un studiou din Odessa, sub regia soţului actriței principale, Evgheni Taşkov, întrucît tînăra actriţă a ajuns între timp pe lista neagră a actorilor din cauza faptului că a refuzat avansurile lui Ivan Pîriev, care la vremea ceea era o figură foarte importantă în cadrul studioului Mosfilm. Acesta a fost unicul film în care a avut un rol principal.

Nu ştiu dacă realitatea de atunci mă poate ajuta foarte mult în preocuparea mea generală de a înţelege de ce s-a destrămat pînă la urmă Uniunea Sovietică, dar sunt surprins de fapt