Liderilor totalitari le plăcea să se considere intelectuali. Lenin, Stalin, Mussolini, Hitler, Mao – toți doreau să fie văzuți și elogiați ca filozofi. Convinși că aveau misiunea de a purifica umanitatea de „dușmanii poporului” și să creeze paradisul terestru (definit drept societate fără clase sau ca o comunitate rasială perfect omogenă), ei au încercat sa construiască justificări ideologice pentru crime în masă. Spre deosebire de dictatorii tradiționali, liderii totalitari au urmărit scopuri utopice și au căutat să transforme nu doar ordinea politică, dar și pe cea a minții umane. Un personaj autodidact, căruia îi lipsea orice fel de pregătire intelectuală sistematică, Adolf Hitler a interiorizat principale sale idei prin intermediul influenței unor persoane cu același orizont de cunoaștere, vulgarizatori resentimentari, care au pervertit tradiția filozofică germană. Scris alert, deseori captivant în pofida unui exces al anecdoticului, volumul Hitler’s Philosophers de Yvonne Sherratt este o contribuție importantă la înțelegerea atât a viziunii îmbibată de ură a lui Hitler asupra lumii cât și a principalelor surse care au inspirat încercarea sa de a deveni „Führer-ul-filozof”.

Nu există nicio certitudine documentară care să ateste dacă Hitler a studiat vreodată lucrările metafizice ale unor gânditori precum Kant, Hegel, Fichte sau Nietzsche. Cel mai probabil și-a format propria sa viziune asupra acestor filozofi marcanți pe baza unor surse secundare. Este posibil să fi citit diatribele antisemite ale lui Richard Wagner sau meditațiile straniu incoerente ale ginerelui lui Wagner, Houston Stewart Chamberlain. După lovitura de stat eșuată din 1923, a folosit timpul petrecut în închisoare pentru a reflecta asupra ideilor acestora, dar nu există în producția sa literară nici o urmă de influență directă, neechivocă. Yvonne Sherratt accentuează temele antisemite