Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, nu concepe alt rezultat decât victoria României vineri seară în meciul cu Ungaria de pe „Arena Naţională”, partidă contând pentru preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor. Sandu a dezvăluit azi că gazonul de pe fostul „23 August” e de cea mai bună calitate.
Mircea Sandu a declarat azi că meciul cu Ungaria e decisiv în economia luptei de calificare la CM din Brazilia.
„Credeţi că noi ţintim altceva decât trei puncte cu Ungaria? Noi ne gândim doar la trei puncte cu Ungaria, altfel ieşim din joc.
Toţi jucătorii şi staful tehnic vor face tot ce e posibil pentru a obţine trei puncte, ăsta e meciul care ne interesează, cel cu Ungaria, chiar dacă noi pregătim organizarea ambelor jocuri”, a spus Mircea Sandu.
Preşedintele FRF a asigurat că gazonul de pe „Arena Naţională”, schimbat săptămâna trecută, se prezintă în condiţii excelente.
„Aşteptăm un stadion arhiplin. Mă aştept ca nivelul jocului să fie unul bun şi în urma victoriei stadionul să fie din nou plin la meciul cu Turcia.
Gazonul a fost schimbat, l-am vizitat dimineaţă, am fost pe teren şi arată excepţional, mai trebuie schimbate câteva scaune care au fost deteriorate la meciul Stelei, dar se va rezolva totul în două zile.
Sunt convins că va fi o atmosferă excepţională”, a spus Mircea Sandu.