Ponderea de promovare la examenul de bacalaureat din această toamnă, reprezentând puţin peste o cincime dintre cei care s-au prezentat, este, din nou, îngrijorătoare, alte zeci de mii de tineri îngroşând rândurile şomerilor, consideră Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
"Ministerul Educaţiei şi Guvernul României trebuie să se aplece urgent asupra problemelor grave din educaţie, care nu mai suportă amânare. Trebuie schimbată programa şcolară în sensul adaptării acesteia la realităţile economice actuale ale României. Elevii nu sunt motivaţi să înveţe, pentru că multe din informaţiile primite nu le sunt utile pentru integrarea pe piaţa muncii", a spus preşedintele FSLI, Simion Hancescu, potrivit Mediafax. Acesta a adăugat că, din păcate, majoritatea elevilor care nu au promovat examenul de bacalaureat vor fi pentru o perioadă şomeri şi vor găsi cu greu un loc de muncă.
În acest context, FSLI solicită regândirea de urgenţă a programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, astfel încât să se pună accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice nu ceea ce au memorat elevii, ci capacitatea lor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a se putea integra în câmpul muncii, depolitizarea învăţământului în sensul că, în alegerea directorilor de şcoli, cuvântul hotărâtor să îl aibă unităţile de învăţământ, nu partidele politice şi introducerea examenului de admitere în întregul învăţământ superior.
Sindicaliştii mai cer adoptarea, în regim de urgenţă, a unei legi de salarizare pentru educaţie, prin care salariile să crească substanţial, pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă, şi respectarea Legii educaţiei naţionale, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a cel puţin şase la sută din PIB pentru educaţie şi a minimum unu la sută pentru cercetare.
Peste 14.700 dintre