Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila - lider în domeniul producerii hârtiei speciale

Publicat in Vocea Brailei, marți 3 septembrie 2013 ·

* la ora actuală, "Ceprohart" Brăila este cel mai important fabricant de hârtie securizată din România * din această perspectivă, "Ceprohart" va găzdui unul dintre cele mai mari simpozioane internaţionale organizate în regiunea Balcanilor * după ce vor asista la prezentări ştiinţifice şi tehnice, participanţii la simpozion vor fi delectaţi cu muzică bună, fiind invitaţi să asiste la concertul "Mozart Rocks", în sala de spectacole a Teatrului "Maria Filotti"

Reprezentanţii celor mai de seamă firme producătoare şi institute de cercetare din industria hârtiei, din România şi alte câteva ţări europene, se vor afla la Brăila, în perioada 3-6 septembrie, cu ocazia simpozionului internaţional "Tehnologii avansate pentru industria celulozei, hârtiei şi cartonului ondulat". Manifestarea, ajunsă la ediţia a şaptea, este găzduită de firma brăileană "Ceprohart" SA. Numărul participanţilor este estimat la 140, din care 110 sunt din ţară, iar 30 din străinătate. Caracterul internaţional al simpozionului este dat prin înscrierea cu comunicări a cercetătorilor şi specialiştilor din România, Grecia, Turcia, Serbia, Austria, Elveţia, Finlanda şi Moldova. Vor fi două secţiuni, una axată pe tehnologia hârtiei şi a cartonului ondulat, iar cealaltă pe hârtii şi cartoane speciale.

Potrivit directorului "Ceprohart" SA Brăila, Dan Buteică, manifestarea ştiinţifică îşi propune prezentarea, diseminarea şi promovarea cercetărilor ştiinţifice şi de dezvoltare tehnologică din domeniul hârtiei şi cartonului ondulat; cunoaşterea realizărilor şi a stadiului privind tendinţele actuale din domeniu; integrarea comunităţii ştiinţifice româneşti din domeniu în activităţile comunităţii ştiinţifice internaţionale. Bineînţeles, organizarea la Brăila a acestui amplu simpozion, cel mai mare de acest gen din regiunea Balcanilor, va ajuta firma locală "Ceprohart" să îşi promoveze ofer

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°