La Cluj va funcţiona, în premieră naţională, un grup de lucru pentru copiii cu ADHD (deficit de atenție și hiperactivitate), proiectul fiind derulat de o asociaţie non-guvernamentală în colaborare cu reprezentanţi ai unor instituţii din domeniul şcolar, de sănătate, respectiv administrativ.
"Clujul va avea în premieră națională un grup de lucru pentru copiii cu ADHD (deficit de atenție și hiperactivitate). În prezent, în lipsa informațiilor corecte despre această tulburare, copiii afectați sunt adesea văzuți în școală drept copii problemă și, în loc să beneficieze de tratamentul de care au nevoie, sunt marginalizați sau chiar excluși, în ciuda eforturilor consilierilor școlari de a informa şi a ajuta la o mai bună integrare școlară. Doar în prima jumătate a anului trecut, aproximativ 300 de copii din județul Cluj au fost diagnosticați cu ADHD conform statisticilor oficiale, însă specialiștii estimează că numărul real este mult mai mare. Întârzierea unui diagnostic corect scade și eficiența terapiei și tratamentului de care copiii pot beneficia, precizează reprezentanţii asociaţiei "Paşi înainte".
Proiectul asociaţiei amintite a fost prezentat astăzi la sediul Primăriei Cluj-Napoca, fiind prezent şi primarul Emil Boc.
La iniţiativa asociaţiei mai mulţi specialişti clujeni s-au reunit într-un grup de lucru, care urmează să ofere suport părinţilor, va sprijini activităţi de informare în şcoli, urmând să realizeze managementul unor cazuri dificile de ADHD, în care intervenţia implică mai multe instituţii de profil.
„Copiii cu ADHD sunt adesea descriși ca obraznici, neatenți sau pur și simplu prost crescuți, fără ca oamenii care folosesc aceste etichete să realizeze că creierul acestor copii funcționează pur și simplu altfel decât al celor din jur. Chiar dacă nu orice copil neastâmpărat are ADHD, noi recomandăm părinților ca, dacă au dubii, să ap