Aştern acest text apăsat de jenă, deoarece pe toate legitimaţiile mele de serviciu scrie, de 22 de ani, „Press“. A fi însă ziarist în România de azi înseamnă să ai abilităţi de struţ. Să-ţi vâri capul în nisip când se întâmplă ceva, să-l scoţi apoi, semeţ, şi să redevii vertical, dacă, desigur, mai e posibil.

Fireşte, mă refer la modul în care a fost reflectată ampla manifestaţie împotriva proiectului Roşia Montana de duminică. Peste media de la noi s-a pogorât o ceaţă deasă, soră bună cu cea care împiedica Televiziunea Română să filmeze manifestaţia din Piaţa Universităţii din 1990. Şi n-are de-a face cu anchilozata „Old Media“, adică bătrânul print, care mai încerca uneori să se pitulească după lipsa de buget necesar să trimiţi doi oameni de teren chiar pe teren, să mai conteste ora de predare la tipar, să mai acuze faptul că duminică sunt prezenţi la serviciu mai puţin de jumătate dintre ziarişti. În prima zi de toamnă, a fost un concurs naţional de v-aţi ascunselea la care au participat şi on-line-ul, şi televiziunile de ştiri, cum ar veni, New Media, ăştia care vor să ne dea ştirea înainte să se întâmple şi, evident, înainte să fie verificată.

Dar uite că ştirea despre tinerii ieşiţi în stradă n-a fost nici dată, cu atât mai puţin verificată. Câteva site-uri ale unor influente mijloace de informare în masă de referinţă, că la tabloide nu se pune, au dat-o, de silă, de milă. Dar au făcut-o cu atâta dexteritate, încât trebuia s-o identifici cu atenţia cu care altădată descopereai în pagini de rebus cele zece diferenţe din două imagini alăturate. Bun, au fost şi cazuri, câte să le numeri pe degetele de la o mână, în care s-a informat corect, dar nu acestea sunt subiectul acestui text.

Ceea ce e bizar este că acum 21 de ani, la cel mai mare ziar de atunci, ca ziarist erai sancţionat dacă pierdeai ştirea. Sau dacă o dădea concurenţa înaintea ta. Azi