Ieri după amiază, la Iaşi a avut loc un protest privind exploarea acestora prin fracturare hidraulică. Experţii ieşeni consultaţi de noi au păreri diferite faţă de aceasta. De altfel, ei consideră oricum timpurii îngrijorările privind gazele de şist. "Am foşti studenţi care lucrează pe astfel de platforme în toată lumea, de la Canada până în Est, şi mi-au spus că nu au avut niciodată probleme, lucrând serios“, spune universitarul Mihai Şaramet, specialist în forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor
Ieri, de la ora 17, au avut loc proteste în majoritatea marilor oraşe din România împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist. Acestea sunt demarate de către Asociaţia România Fără Ei, iar în Iaşi au avut loc începând cu ora 17 în Piaţa Unirii, unde aproape 100 de persoane au manifestat timp de aproape 2 ore. Nu s-au înregistrat incidente. Însă problema explorării şi ulterior a exploatării gazelor de şist este una care stârneşte încă dezbateri în România. „Ziarul de Iaşi“ a vorbit cu două cadre didactice, de la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Al.I Cuza“ din Iaşi, care au expertiză întocmai în aceste două domenii: explorarea şi exploatarea.
E posibil ca România nici să nu aibă resurse importante
Aceştia susţin că îngrijorările privind gazele de şist în România sunt încă timpurii, dat fiind tocmai faptul că nu au fost efectuate până în prezent studii oficiale care să determine faptul că România deţine astfel de resurse. „Se vorbeşte, ca să folosesc un eufemism, despre blana ursului din pădure. Pentru că, momentan, nu ştim dacă avem aşa numitele gaze de şist. Orice altă discuţie din punctul de vedere al unui specialist înseamnă speculaţie. Nu există nici un argument că, în zona Bârladului, unde este ţinta unor viitoare explorări, acestea ar exista. Nu s-au făcut la noi şi nu se cunoaşte acest lucru, nu avem