Duminică seara a avut loc singura dezbatere televizată dintre cancelarul Angela Merkel (Uniunea Creştin-Democrată, CDU) şi contracandidatul său, Peer Steinbrück, liderul Partidului Social-Democrat, SPD, dinaintea alegerilor federale programate pe 22 decembrie. Majoritatea comentatorilor, chiar şi cei de stânga, au apreciat că „Duelul“ TV a fost indecis, dar sondajele au dat un uşor avantaj pentru liderul SPD.
Dacă va fi însă, suficient pentru a lansa campania socialiştilor rămâne de văzut, în condiţiile în care diferenţa dintre cei doi este de peste 10%. Oricum, de rezultatele acestor alegeri ar putea depinde viitorul zonei euro, rezultatele alegerilor europarlamentare din primăvara lui 2014, numele viitorului şef al Comisiei Europene şi direcţia în care va apuca întreaga Uniune Europeană.
Cea mai mare parte a celor 90 de minute cât a durat dezbaterea nu a fost dedicată nici crizei euro, nici crizei siriene, ci unor probleme de politică internă şi de guvernanţă economică. Soarta euro a fost menţionată puţin, dar poziţiile exprimate au fost semnificative, în vreme ce criza din Siria a fost foarte puţin discutată pentru că Angela Merkel a ucis orice dezbatere atunci când a subliniat ceea ce orice cetăţean german acceptă ca fiind cea mai raţională poziţie a Berlinului: „Pentru a participa la o acţiune militară în afara graniţelor sale, Germania, mai mult decât orice altă ţară a lumii are nevoie de un gen de mandat internaţional, fie de la ONU, fie de la NATO, fie de la Uniunea Europeană“. Altfel, din motive evidente, nici nu intră în discuţie.
Dar faptul că cea mai mare parte a Duelului a fost consacrată unor teme interne, nu trebuie să ducă la concluzia că a fost irelevant pentru restul Europei şi al lumii, pentru că lucrurile nu stau deloc aşa. Anul trecut, Mitt Romney l-a zdrobit pe Obama în prima dezbatere pe teme eco-nomice desfăşurată în Denver