Care dintre genurile dramei atrage mai mulţi spectatori – tragedia sau comedia? Este sigur că o bună  montare a lui ,,Hamlet’’ va face totdeauna – sau poate că nu va face, peste o vreme, cândva; noi însă trebuie să sperăm – săli pline, dar între ,, Preţioasele ridicole’’ şi ,,Citul’’, care dintre cele două piese are şansele cele mai mari de a se juca, de a se reprezenta, cu toate locurile vândute în avans?

Din Caragiale, lumea va prefera să vadă ,, O noapte furtunoasă’’, ori ,,Năpasta’’? Aristotel spunea în ,, Poetica’’, despre tragedie, că este drama în care sunt puse în scenă personaje distinse, alese, nobile ( în fond,chiar şi în ,, Năpasta’’, Ion Nebunul poartă în el sufletul nobil datorat inocenţei sale, inalterabilă tocmai prin sărăcia capacităţilor ce îl caracterizau), în timp ce piesa comică oferă imaginea opoziţia unor fiinţe triviale banale deci. Iată o primă legătură între banalitate şi succes. Poate că mult mai pregnantă este legătura stabilită , în această privinţă, într-un text a lui Eugen Ionescu, într-un capitol al celebrei - şi superbei – sale cărţi de tinereţe, ,,Nu’’. Dramaturgul – şi scriitorul eseistul, româno-francez -, slătineanul Ionescu, nota,în opera menţionată, că marii creatori, marii artişti nu sunt niciodată reprezentativi pentru epoca lor, tocmai pentru că ei o depăşesc enorm, ca înţelegere, viziune, deschidere de noi perspective. Reprezentativi, şi masiv prizaţi în vremea lor, reprezentându-şi epoca în ceea ce aceasta are mai tipic, sunt, spunea Eugen Ionescu, scriitorii şi artiştii mediocri, cei banali, nemodelând istoria- adăugăm noi – precum un Homer, sau un Goethe, sau, în cultura română, un Eminescu - ci modelându-se ei înşişi după epocă, şi astfel fiind acceptaţi prin banalitatea lor, într-o lume banală, întrucât marea calitate este, prin definiţie o extremă adevărată, un ultim vârf extins îndepărtat de medie pe