Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sirienii iau peste picior decizia lui Obama. „Este un laș”

Publicat in Ziua Veche, luni 2 septembrie 2013 ·

Sirienii din Damasc iau în derâdere decizia preşedintelui american, Barack Obama, de a cere aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară în Siria, calificându-l drept “laş” şi “fricos”.

“Cel care vorbeşte mult nu acţionează”, afirmă Souad, o locuitoare din Damasc care, ca mulţi sirieni, a luat în derâdere, duminică, ezitările preşedintelui american Barack Obama, care va consulta Congresul în legătură cu un atac împotriva regimului lui Bashar al-Assad. “Obama este un laş, el nu a atacat deoarece ştie că preşedintele nostru Bashar este atotputernic”, afirmă această angajată a companiei naţionale de electricitate din Ferdaws, în nord-estul capitalei. Potrivit mediafax, ȋn acest cartier din centrul comercial, fiecare îşi continuă treaba fără să se îngrijoreze de zgomotul surd al bombardamentelor intermitente împotriva cartierelor rebele periferice.

Într-o cafenea tradiţională rezervată bărbaţilor, unii par mai preocupaţi să câştige partida de table decât de ultimul discurs al preşedintelui american. Hassan Azzam, în vârstă de 73 de ani, şi adept al regimului până în măduva oaselor, crede, de asemenea, că Barack Obama este un “fricos” care nici măcar nu este convins de propriile declaraţii.

“Este ca un actor care participă la o piesă de teatru pe care trebuie să o prezinte americanilor”, asigură acest membru al Consiliului municipal din Damasc, răsfoind cotidianul oficial As-Saoura. “L-am văzut, tremura ca o frunză în timp ce vorbea, părea cu adevărat tulburat”, a continuat el zâmbind. Ca multe persoane intervievate în capitală, el este convins că şeful celei mai puternice armate din lume nu a acţionat deoarece se teme de reacţia aliaţilor regimului sirian, în special de iranieni.

“Ei (iranienii) intenţionează într-adevăr să atace Israelul”, aliatul Washingtonului. “Iar Obama s-a retras deoarece ştie că în caz de ripostă, Israelul va fi ras

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum o ora
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum o ora
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 50 minute
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 13 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°