Acum, tarifele de distribuţie încasate de GDF Suez ori E.ON reprezintă un sfert din preţul gazului plătit de consumatorii casnici. Cum grosul investiţiilor companiilor abia urmează să fie trecut pe factura înaintată ANRE, ponderea costurilor de distribuţie va urca mai departe, în ciuda scumpirii gazelor o dată cu liberalizarea pieţei.
Certitudinea că procesul de liberalizare va duce preţul gazelor interne la 119 lei/MW în 2018, mai mult decât dublul celui din prezent, a determinat apariţia mai multor simulări privind valoarea facturilor în acel moment.
Majoritatea luau în calcul noul preţ al gazelor româneşti şi menţineau valorile actuale pentru gazul de import şi costurile adiacente (distribuţie, furnizare, transport). Vestea proastă este că acele calcule ar trebui refăcute cu un preţ al distribuţiei în creştere importantă, având în vedere că tarifele actuale surprind doar investiţiile finalizate şi deja recunoscute pentru perioada 2008-2012, iar grosul investiţiilor abia urmează să fie adus spre aprobare la ANRE.
Dacă în acest moment, din costul de 109 lei/MWh plătit de consumatorii casnici, între 24 şi 25% reprezintă costul distribuţiei, în 2018 ponderea acestui serviciu va fi „puţin mai mare, fără să vorbim de creştere spectaculoasă, probabil în jur de 26%“, după cum afirmă şeful ANRE, Nicolae Havrileţ. Cu alte cuvinte, costul distribuţiei va ţine pasul cu creşterea celui al gazelor, ba îi va lua chiar faţa.
În afară de valoarea investiţiilor, autoritatea de reglementare indexează automat tarifele marilor distribuitori cu inflaţia şi bagă în facturile consumatorilor şi anumite cheltuieli „specifice“ ale acestora (de mediu, pentru tipuri de lucrări condiţionate de autorităţile locale etc.). Până la finele anului 2013, vestea bună este că ponderea gazului de import se va menţine scăzută, ANRE impunând înmagazinarea unei cantităţi ma
