News Forța Civică a organizat duminică o acțiune gratuită de măsurare a glicemiei și a tensiunii arteriale pentru locuitorii satului Mândrești din comuna Ungureni. Manevrele medicale au fost efectuate de persoane cu pregătire de specialitate, celor prezenți fiindu-le oferite și informații cu privire la unele boli cu incidență în rândul populației din zona noastră.
Totodată, voluntarii prezenți la acțiune au îndemnat cetățenii să doneze sânge la centrele autorizate din județ, prezentându-le beneficiile unui astfel de act.
În paralel, o echipă de doi juriști le-au oferit oamenilor consultanță juridică în special în probleme de fond funciar.
„Acțiunea a fost organizată la solicitatea locuitorilor comunei Ungureni, exprimată în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o anterior, iar reușita acesteia ne determină să facem astfel de manifestări și în alte localități ale județului. Așa înțelegem noi să fim alături de oameni, nu cu sacoșa cu pomeni o dată la patru ani”, a declarat vicepreședintele Organizației județene Botoșani Forța Civică, Mirela Saucă.
News Forța Civică a organizat duminică o acțiune gratuită de măsurare a glicemiei și a tensiunii arteriale pentru locuitorii satului Mândrești din comuna Ungureni. Manevrele medicale au fost efectuate de persoane cu pregătire de specialitate, celor prezenți fiindu-le oferite și informații cu privire la unele boli cu incidență în rândul populației din zona noastră.
Totodată, voluntarii prezenți la acțiune au îndemnat cetățenii să doneze sânge la centrele autorizate din județ, prezentându-le beneficiile unui astfel de act.
În paralel, o echipă de doi juriști le-au oferit oamenilor consultanță juridică în special în probleme de fond funciar.
„Acțiunea a fost organizată la solicitatea locuitorilor comunei Ungureni, exprimată în cadrul unei întâlniri pe care a