Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea la început de săptămână. Ploi slabe în Dobrogea

Publicat in Ziua Constanta, luni 2 septembrie 2013 ·

Luni, vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, exceptând sudul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi în general slabe, ziua în Moldova şi în jumătatea de est a Transilvaniei, seara şi noaptea în Dobrogea, iar spre dimineaţă în regiunile nordice şi nord-vestice.

Ploile vor fi însoţite trecător şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul, centrul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în nordul extrem şi 30 de grade izolat în Lunca Dunării, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute până la 4 grade în estul Transilvaniei.

LA BUCUREŞTI

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.

MARŢI

Vremea va fi răcoroasă, excepţie făcând sudul teritoriului unde valorile termice se vor menţine apropiate de normalul acestei perioade. Cerul va prezenta înnorări temporare şi vor fi averse şi descărcări electrice ziua în jumătatea de nord a ţării, iar noaptea pe arii restrânse în est şi sud-est şi doar izolat în rest. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în Maramureş şi Transilvania şi 27 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 6 şi 16 grade.

Sursa: mediafax.ro

Luni, vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, exceptând sudul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi în general slabe, ziua

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 8 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 6 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°