Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost oprit de un echipaj al Brigăzii Rutiere care a constatat că acesta figura cu permisul suspendat. Horia Georgescu a declarat că a contestat sancţiunea, dar certificatul de grefă nu a fost introdus şi în baza de date a poliţiei.
Horia Georgescu a fost oprit de poliţiştii rutieri pe Şoseaua Chitilei, sâmbătă, la ora 3.00. În momentul în care l-au căutat în baza de date, oamenii legii au observat că Horia Georgescu avea permisul suspendat încă din data de 9 august 2013.
Horia Georgescu a contestat în instanţă măsura suspendării şi, până la luarea unei decizii definitive, a obţinut un certificat de grefă care i-ar fi permis să conducă, însă acesta nu a venit să îl înregistreze la poliţie. Georgescu a adus a doua zi certificatul de grefă la Poliţie, însă a fost mult prea târziu, pentru că oamenii legii îi întocmiseră deja dosar penal.
"Eu posed dreptul legal de a conduce până la soluţionarea litigiului în instanţă, pentru că am un certificat de grefă. Eu am fost oprit de un echipaj de poliţie, joi seara, le-am explicat că am certificatul de grefa în dosarul juridic şi dumnealor au spus că trebuie să întocmească un proces verbal conform legii. A doua zi am prezentat la secţia de poliţie de la Udrişte certificatul de grefă, fiind totul în regulă. Eu am dreptul legal să conduc pe drumurile publice, eu demersurile juridice le-am făcut ceea ce-mi dă dreptul să conduc. La o oră târzie îmi era imposibil să îl am la mine. Doar nu eram inconştient să conduc cu permisul suspendat", a declarat şeful ANI, Horia Georgescu.
(Sursa: rtv.net) Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost oprit de un echipaj al Brigăzii Rutiere care a constatat că acesta figura cu permisul suspendat. Horia Georgescu a declara