Constat cu tristețe că tentativele mele de a vă trimite să consumați în locuri istețe, neștiute de hoardele de turiști hăbăuci, sunt sortite eșecului. Mi-ați calificat barurile drept ”dubioșenii”, în care ”nu se duce nimeni”, așa că întorc și eu foaia: dacă vreți să vă-nghesuiți cu tot poporul de habarniști, n-aveți decât. Pentru azi v-am pregătit una dintre cele mai banale café-uri moscovite, la care se duce toată lumea, să se plictisească de moarte și să se lase jecmănită. Succes!
Unde: din Piața Roșie o luați pe strada Nikolskaya, aia lungă, ce duce la Lubyanka, și pe mâna stângă dați de localul ăsta, Vanilnoe Nebo. Nu vă luați după denumirea de ”cafe”, pentru că n-are nici o treabă cu cafeneaua, așa cum o înțelegem noi; e bar toată ziua, cu câteva mese scoase vara afară, pe trotuar. Acum, dacă mă gândesc, nici la București o chestie ca asta nu se cheamă ”bar”, ci ”club”, deși zău dacă înțeleg de ce. Misterele marketingului cârciumăresc!
Ce poți face la Vanilnoe: poți să bei cam orice, să mănânci nu tocmai rău, dar foarte scump, și să fumezi până pocnești, că la Moscova țigările sunt la o treime din prețul lor de România. Și mai poți să te holbezi la oameni, că deh, consumi și tu în centrul Capitalei, nu oriunde! Să te vază lumea că ai cu ce. Nu ca mine, care ce-am făcut: când am văzut prețurile de pe meniu, mi-am lăsat grupul să converseze cu chelnerița și m-am dus patru metri mai încolo, unde erau niște băieți, așezați pe bordură, cu sticlele de bere la picioare.
I-am întrebat de unde și le-au cumpărat, iar ei mi-au arătat un magazinaș tip ”dubioșenie”, de unde am luat berea la (aproape) un sfert de preț față de Vanilnoe. La noi, magazinașul s-ar fi numit ”butic” sau ”non-stop”; la ei îi spune ”productî” (poate măcar informația asta o rețineți, c-o să vă folosească). Am pălăvrăgit puțin cu băieții ăia, care n-aveau absolut nici o problemă
