Cei aproximativ 3.500 de buzoieni prezenţi sâmbătă seara pe stadionul din Crâng la amicalul dintre Gloria Buzău şi Viitorul Constanţa, scor 1-1, ocazie cu care a fost prezentat şi lotul gazdelor, n-au avut ce regreta.
Chiar dacă vedeta oaspeţilor, patronul Gică Hagi n-a putut fi prezent din motive obiective, spectacolul a fost total, atât pe teren, cât şi în tribune. Neînvinsă în meciurile de verificare din această vară, noua echipă a Buzăului s-a dovedit a fi o nucă tare şi pentru mult mai experimentata adversară, din rândurile căreia n-au lipsit foştii internaţionali Nicolae Dică şi Sorin Ghionea. Spre meritul lui, tehnicianul oaspeţior a aruncat în luptă, în primele 45 de minute, garnitura de bază. În această perioadă cele două formaţii nu s-au menajat absolut deloc, tratând meciul cu maximă seriozitate. S-a jucat cursiv, fazele de poartă alternând şi de o parte şi de cealaltă, cu un plus în dreptul gazdelor. Pe lângă cele două goluri înscrise, câte unul în fiecare poartă (19’, 0-1, cu Gavra autor şi 30’, 1-1, după reluarea formidabilă a lui Puşcaşu), am avut parte şi de alte acţiuni colective ofensive, presărate cu execuţii tehnice de fineţe. Pe fondul schimbărilor efectuate în ambele tabere, actul secund a fost ceva mai sărac în faze de poartă, însă la fel de încrâncenat. Partida s-a încheiat în uralele spectatorilor, extrem de mulţumiţi de evoluţia favoriţilor. „Un test bun, am jucat cu o echipă bună, Buzăul n-a fost cu nimic mai prejos echipei Viitorul Constanţa şi eu cred că meritam să câştigăm. Am avut 3-4 ocazii de gol mai clare ca ei. Una peste alta, sunt mulţumit de ce s-a întâmplat până în seara aceasta. Asta nu înseamnă că ne aşteaptă clipe uşoare. Vă daţi seama, jucăm cu Farul Constanţa, echipă bună. Sperăm însă ca publicul, care astăzi a fost în număr foarte mare la stadion, să fie al 12-lea jucător şi să aibă încredere în această ech