Ionel Ganea rămâne antrenorul Universităţii Cluj, însă în şedinţa comitetului de creditori, desfăşurată ieri, la Bucureşti, s-a discutat pe seama clauzei de reziliere prezente în contractul său.
Principalul punct pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului de Creditori, desfăşurată ieri, la sediul lichidatorului judiciar A&A Consultants IPURL, de la Bucureşti, a fost analizarea clauzelor din contractul antrenorului Ionel Ganea. În urmă discuţiilor care s-au întins pe parcursul a mai multe ore s-a decis în favoarea menţinerii angajamentului antrenorului şi a păstrării sale la conducerea echipei.
Contactat telefonic de ZIUA de CLUJ, antrenorul a confirmat că va continua la Universitatea. „Ceea ce pot spune e că sunt antrenorul Universităţii. Nu cred că s-a pus problema să fiu demis sau să-mi fie schimbat contractul. Eu am semnat un contract la mijlocul lunii iulie, este înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal, şi are semnătura clubului. Treaba mea e să antrenez echipa şi asta voi face în continuare", a spus antrenorul „Şepcilor roşii". Pe de altă parte, sursele ZIUA de CLUJ susţin că trei dintre creditorii prezenţi la şedinţa de ieri au invocat clauza prezentă în contractul antrenorului ca fiind nefavorabilă clubului. Respectivul paragraf prevede că în cazul în care va fi dat afară, Ganea trebuie să primească suma de 100.000 de euro. În cazul în care antrenorul rupe unilateral contractul, atunci el este cel care trebuie să despăgubească clubul cu respectiva sumă.
Cert e că Ionel Ganea va rămâne în funcţie la Universitatea Cluj şi urmează să pregătească partida de campionat cu CFR Cluj, programată duminică, 15 septembrie, pe Cluj Arena. Deşi echipa are doar un punct în primele şase etape, „Ganezul" s-a declarat convins că poate să-i resusciteze pe „studenţi". „m nevoie de jucători care sunt sută la sută pentru echipă. Cui nu-i convine poate s