Şefului Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat, după ce poliţiştii l-au prins joi seară conducând maşina fără a avea la el grefa de la instanţă care îi permitea să circule după ce în urmă cu două săptămâni carnetul îi fusese ridicat pentru depăşire de viteză. El a fost susrprins, pe 14 august, rulând pe un bulevard din Bucureşti cu o viteză de 120 de kilometri pe oră, însă a contestat măsura suspendării permisului în instanţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rudiere, Andrei Codău, dosarul penal a fost întocmit deoarece Georgescu nu a înregistrat la poliţie certificatul de grefă.
De cealaltă parte, Horia Georgescu, a declarat, pentru gândul că joi seară a fost oprit de poliţişti care l-au informat că figurează în sistem ca având permisul suspendat şi trebuie să întrocmească un proces verbal. Şeful ANI a precizat că nu avea la el certificatul de grefă de la instanţă, însă l-a dus a doua zi la Poliţie unde i s-a eliberat dovada de restituire a permisului.
Georgescu a mai spus că avea adeverinţa de la instanţă de pe data de 17 august.
Şefului Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat, după ce poliţiştii l-au prins joi seară conducând maşina fără a avea la el grefa de la instanţă care îi permitea să circule după ce în urmă cu două săptămâni carnetul îi fusese ridicat pentru depăşire de viteză. El a fost susrprins, pe 14 august, rulând pe un bulevard din Bucureşti cu o viteză de 120 de kilometri pe oră, însă a contestat măsura suspendării permisului în instanţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rudiere, Andrei Codău, dosarul penal a fost întocmit deoarece Georgescu nu a înregistrat la poliţie certificatul de grefă.
De cealaltă parte, Horia Georgescu, a declarat,